vineri, 29 februarie 2008

Comunicat

Sâmbătă, 1 martie 2008, începându cu orele 11.30, Asociaţia “21 Decembrie 1989”, Asociaţia “Bucureşti – Pro Urbe” şi colaboratorii acestora vă invită la o conferinţa de presă desfăşurată cu ocazia lansării campaniei civice “Salvaţi Parcul cu Platani!”. Conferinţa se va desfăşura la sediul Asociaţiei “21 Decembrie 1989” din str. Batiştei, nr. 24A, sector 2, Bucureşti.

Această campanie a fost iniţiată de asociaţiile mai sus menţionate, împreună cu locuitori ai cartierului Cotroceni care, fiind la curent cu zvonurile apărute în presă legate de viitorul Complexului Sportiv BNR – Parcul cu Platani, care ar urma să fie transformat într-o afacere imobiliară, au decis să ia atitudine şi să îşi unească forţele pentru a monitoriza îndeaproape intenţiile Băncii Naţionale a României legate de viitorul acelor locuri şi mai ales pentru a reda bucureştenilor dreptul de a se putea plimba liberi pe aleile dintre platani.

Campania va consta în mai multe acţiuni care se vor desfăşura atât în plan juridic cât şi în plan social. Mai multe detalii despre aceste acţiuni vom comunica în cadrul conferinţei de presă de sâmbătă.

Pentru mai multe detalii legate de conferinţă sau campanie vă stăm la dispoziţie la adresa de e-mail: salvatiparculcuplatani@gmail.com

Citeşte mai mult...

joi, 21 februarie 2008

Ce vrem?

Pentru că acest lucru îi priveşte pe toţi bucureştenii, considerăm ca BNR trebuie să dea dovadă de o transparenţă totală legată de situaţia Parcului cu Platani; de aceea cerem următoarele:

1. Deschiderea aleilor din Complexul Sportiv BNR publicului larg
Arenele BNR sunt un punct de interes pentru locuitorii zonei Cotroceni şi totodată un simbol al acestui cartier, de aceea aceştia trebuie să poată beneficia de acest parc. În plus, Banca Naţională a României, ca instituţie publică, are datoria să lase accesul liber pentru toţi contribuabilii într-un loc construit, în decursul anilor, din banii lor.
2. Posibilitatea închirierii facilităţilor oferite de baza sportivă de către orice persoană fizică într-un mod care, urmând spiritul normelor europene, să nu discrimineze profesional sau social locuitorii Bucureştiului
Prin aceasta, iubitorii de sport – care sunt destinatarii primordiali ai complexului – se vor putea bucura de facilităţile oferite şi se vor obţine fonduri suplimentare pentru întreţinerea şi modernizarea locaţiei astfel încât locuitorii oraşului să se poată beneficia de el în condiţii optime.
3. Prezentarea publică a planului de dezvoltare al Complexului Sportiv BNR termen scurt, mediu şi lung
Cunoaşterea planurilor de viitor ar elimina suspiciunile legate afacerile imobiliare ce s-ar pregăti.
4. Marcarea şi protejarea corespunzătoare a îndrăgiţilor platani ce dau renumele parcului, conform legilor în vigoare şi normelor de mediu europene
Oraşul nostru – şi al dumneavoastră – are nevoie de o atitudine pozitivă faţă de simbolurile sale şi mediul înconjurător. În acest exemplu fericit, un simbol istoric are şi o semnificaţie ecologică puternică pe care suntem siguri că doriţi să le păstraţi spre binele tuturor membrilor urbei.
5. Angajamentul că orice modificare a Complexului Sportiv BNR se va face după consultarea locuitorilor zonei
În spiritul civilizaţiei şi respectului reciproc ce caracterizează comunitatea cartierului Cotroceni, o schimbare a echilibrului arhitectural sau ecologic al regiunii se poate face doar spre binele tuturor membrilor comunităţii. De asemenea, în spiritul transparenţei, trebuie consultate toate persoanele potenţial afectate de schimbare.

Citeşte mai mult...

miercuri, 20 februarie 2008

Cerere către BNR!

"Salvaţi Parcul cu Platani", în colaborare cu Asociaţia Bucureşti, a depus marţi, 19 februarie 2008, la Banca Naţională a României o cerere prin care se solicită, printre altele, deschiderea către public a Arenelor BNR. Banca este obligată prin lege să comunice un răspuns în termen de 30 de zile. Considerăm această măsura ca fiind una de bun-simţ în contextul în care dl. Mugur Isărescu a declarat că zvonurile privind proiectele imobiliare din Parcul cu Platani sunt doar speculaţii ale presei, iar adoptarea ei nu ar face decât să confere credibilitate spuselor domnului Guvernator. Mai jos găsiţi textul integral al acestei cereri:

"Adresa nr 9/ 18 feb 2008

CĂTRE: Banca Naţională a României
ÎN ATENŢIA: Domnului Panait Gurgu



Stimate domn,


Complexul Sportiv BNR – denumit popular “Parcul cu Platani” - are o importanţă deosebită pentru noi, bucureştenii. El este locul în care marii jucători de tenis Ilie Năstase şi Ion Ţiriac au disputat finala Cupei Davis. Aici a fost găzduit clubul “Progresul” ce a dat sportului românesc numeroşi medaliaţi internaţionali. Parcul reprezintă o insulă de verdeaţă într-o capitală care se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană ca spaţiu verde alocat fiecărui locuitor.
Am luat act cu îngrijorare de informaţiile prezentate în presă despre viitorul Complexului Sportiv BNR. Conform acestor informaţii, sunt pregătite afaceri imobiliare ce se vor desfăşura pe spaţiul Complexului şi vor afecta iremediabil fragilul echilibru arhitectural şi ecologic al zonei.

Cunoscând atitudinea de responsabilitate socială şi transparenţă a instituţiei dumneavoastră, vă solicităm următoarele:
1. Deschiderea aleilor din Complexul Sportiv BNR publicului larg
Arenele BNR sunt un punct de interes pentru locuitorii zonei Cotroceni şi totodată un simbol al acestui cartier, de aceea aceştia trebuie să poată beneficia de acest parc. În plus, Banca Naţională a României, ca instituţie publică, are datoria să lase accesul liber pentru toţi contribuabilii într-un loc construit, în decursul anilor, din banii lor.
2. Posibilitatea închirierii facilităţilor oferite de baza sportivă de către orice persoană fizică într-un mod care, urmând spiritul normelor europene, să nu discrimineze profesional sau social locuitorii Bucureştiului
Prin aceasta, iubitorii de sport – care sunt destinatarii primordiali ai complexului – se vor putea bucura de facilităţile oferite şi se vor obţine fonduri suplimentare pentru întreţinerea şi modernizarea locaţiei astfel încât locuitorii oraşului să se poată beneficia de el în condiţii optime.
3. Prezentarea publică a planului de dezvoltare al Complexului Sportiv BNR termen scurt, mediu şi lung
Cunoaşterea planurilor de viitor ar elimina suspiciunile legate afacerile imobiliare ce s-ar pregăti.
4. Marcarea şi protejarea corespunzătoare a îndrăgiţilor platani ce dau renumele parcului, conform legilor în vigoare şi normelor de mediu europene
Oraşul nostru – şi al dumneavoastră – are nevoie de o atitudine pozitivă faţă de simbolurile sale şi mediul înconjurător. În acest exemplu fericit, un simbol istoric are şi o semnificaţie ecologică puternică pe care suntem siguri că doriţi să le păstraţi spre binele tuturor membrilor urbei.
5. Angajamentul că orice modificare a Complexului Sportiv BNR se va face după consultarea locuitorilor zonei
În spiritul civilizaţiei şi respectului reciproc ce caracterizează comunitatea cartierului Cotroceni, o schimbare a echilibrului arhitectural sau ecologic al regiunii se poate face doar spre binele tuturor membrilor comunităţii. De asemenea, în spiritul transparenţei, trebuie consultate toate persoanele potenţial afectate de schimbare.

Vă rugăm să transmiteţi doleanţele noastre persoanei responsabile din cadrul instituţiei pentru a răspunde în termenul legal. Apreciind atitudinea Băncii Naţionale a României de-a lungul timpului, ne exprimăm încrederea că veţi avea o atitudine favorabilă păstrării simbolurilor oraşului şi mediului înconjurător ce ne reprezintă pe noi, locuitorii Bucureştiului.

19 februarie 2008
Cu stimă,
Preşedintele Asociaţiei Bucureşti"


Citeşte mai mult...

duminică, 17 februarie 2008

Întâlnire "Salvaţi Parcul cu Platani"

Sâmbătă, 23 februarie 2008, ora 11.00 toţi cei interesaţi să se implice în campania "Salvaţi Parcul cu Platani" sunt invitaţi la intrarea de la tribuna 1 a stadionului Cotroceni pentru a discuta despre cum putem opri distrugerea parcului.

Oricine, orice idee, orice sugestie este binevenită. Sunt aşteptaţi toţi cei cărora le pasă de viitorul acestor locuri.

Citeşte mai mult...

Parcul cu P+10

Un editorial scris de Adrian Georgescu, despre Parcul cu Platani:
"Sportul bucureştean are deja doi jucători eliminaţi în meciul pe viaţă şi pe moarte cu imobiliarele

Bunicul a ţinut toată viaţa cu Progresul. Nu ştiu de ce şi chiar dacă ar fi trăit mai mult, nu cred că aşa ceva se poate explica. În plus, cei dinaintea noastră ţineau altfel cu echipele lor. Nu se organizau în grupuri, facţiuni sau brigăzi, nu vandalizau tramvaie, nu se întîlneau înaintea meciurilor să se bată. Erau prea bărbaţi pentru asta. De exemplu, făcuseră războiul.

Bunicul a murit înainte ca tribunele de metal să fie luate pentru construcţia stadionului Victoria. Nu şi-a văzut echipa favorită ajunsă în Divizia C sau jucînd pe alte stadioane, ca un cuc al fotbalului românesc. Cînd, după Revoluţie, Progresul a revenit în A, doar o mînă de oameni mai era în tribună. Prea puţini pentru o societate care învăţa să numere şi care se agaţă de acest gest ca de unicul mod de viaţă posibil, uitînd că istoria tratată ca afacere nu e niciodată o investiţie rentabilă. Spectatori, datorii, plăţi, balanţe, la final tragem linia, iar dacă dă cu minus radem.

Un comunicat al BNR precizează că se va desfiinţa doar clubul sportiv, nu şi cel de fotbal. Să nu ne păcălim însă. E o chestiune de timp. În 1865, Cuza a donat prin decret domnesc terenul primei grupări cu caracter sportiv din România, “Societatea de dare de semn”.

Astăzi, sportul nu prea mai dă semne de viaţă, zace pe un pat de spital, doctorii finanţelor vin la capătul patului, consultă fişa, clatină uşor din cap şi trec mai departe. Nu sînt şanse. Nu sînt bani. Nu e timp. Ca şi Stadionul Tineretului, un alt spaţiu dăruit de un domnitor bucureştenilor pentru a face sport, Parcul cu Platani va fi, la un moment dat, decuplat de la aparate.

Am văzut în ultimii ani cum înaintează cartierele rezidenţiale în Bucureşti: îşi fac loc încet, iţindu-şi umerii de un alb strălucitori printre blocurile vechi, aşază, ca din greşeală, un picior de piatră peste un parc, următorul pas striveşte o bază sportivă, apoi o talpă cade peste o buză de lac. Înaintează inflexibile ca nişte trăgători scormonind o pădure după fugari şi pînă la urmă vom ieşi toţi cu mîinile ridicate.

Ce tragică ironie: să dispari din cauza ideii cuprinse în numele tău, aşa cum este ea azi înţeleasă în România. Este progresul miilor de ţevi de eşapament şi al muşuroaielor de blocuri, de sedii bancare, al trotuarelor îngustate, al copacilor tăiaţi pentru a face loc unui borcan de zece etaje. Calculăm doar miile de euro ai metrului pătrat ultracentral, nu şi cît ne costă azi o respiraţie în Bucureşti, acest vast cimitir în care omul valorează mai puţin decît locul pe care-l ocupă. Înaintăm în continuare pînă ce ne vom trezi cu spatele la zid.

Şi va veni o liniştită seară bucureşteană, cînd “Los Platanos” îşi vor căuta stadionul printre complexe rezidenţiale, dar atunci trompeta lor va suna ca un banal claxon.

de Adrian Georgescu; sursa: www.adriangeorgescu.ro

Citeşte mai mult...

sâmbătă, 16 februarie 2008

Primul model de afiş alb-negru

A apărut primul model de afiş alb-negru. Cei care vor să ajute la popularizarea campaniei sunt invitaţi să descarce afişul, să îl multiplice şi să îl lipească.


Citeşte mai mult...

miercuri, 13 februarie 2008

De prin Bucureşti...

Articol apărut pe 14 februarie pe site-ul www.muzicabuna.ro în care se vorbeşte despre campania "Salvaţi Parcul cu Platani":

"De prin Bucureşti...

Săptămâna trecută Banca Naţională a României a decis desfiinţarea Clubului Sportiv Progresul Bucureşti (care cuprindea secţii de baschet, scrimă, tenis de câmp, tenis de masă şi şah) pe motiv că nu mai are bani pentru a susţine activitatea sportivă de performanţă. Dincolo de motivele financiare invocate care sunt aberante (banca dispunând de bani suficienţi pentru a finanţa secţiile sportive în perioade mult mai tulburi ale economiei româneşti, cum ar fi începutul anilor ‘90) stă, probabil, interesul pe care zona îl prezintă pentru investitorii imobiliari, dar şi ilegalitatea acestei acţiuni. În anul 1991, când Băncii Naţionale i-a fost retrocedat complexul, aceasta şi-a luat angajamentul scris să păstreze specificul activităţilor, anume sportul de performanţă.

Situat în plin centrul Bucureştilor, Complexul Sportiv BNR dispune de o suprafată imensă pe care se găsesc doar nişte “amărâte” terenuri de tenis şi câţiva pomi dispersaţi (care, fie vorba, sunt monumente ale naturii protejate prin lege). Ce contează că pe aceste locuri Ilie Năstase şi Ion Ţiriac au jucat finala de Cupa Davis, ce contează că acest club a dat sportului românesc numeroşi medaliaţi la diferite competiţii, ce contează că într-un Bucureşti sufocat de betoane Parcul cu Platani rămâne unul dintre puţinele locuri “verzi”? Ce importanţă au toate acestea când putem distruge tot şi construi în loc nişte “falnice” turnuri de oţel şi sticlă aruncând la coş un loc plin de istorie şi tradiţie ; oricum nu ar fi nici primul, nici ultimul caz, iar noi românii avem darul de a ne băga picioarele în tot ceea ce ne reprezintă.

Parcul cu Platani este important pentru toţi bucureştenii, fie ei progresişti, stelişti, dinamovişti, rapidişti sau neinteresaţi de vreun sport. Parcul cu Platani este al cartierului Cotroceni şi implicit Bucureştilor, de aceea el trebuie să rămână astfel, nu să se transforme într-o zonă de birouri de lux.

Datorită acestor fapte la începutul săptămânii a fost lansată campania “Salvaţi Parcul cu Platani” prin care se doreşte monitorizarea atentă a ceea ce se petrece în acel spaţiu, mediatizarea problemelor care vor apărea în decursul timpului, dar, mai ales, reîntoarcerea parcului la cetăţenii Cotrocenilor şi ai Bucureştilor.

Detalii despre această campanie găsiţi la adresa :

www.salvatiparculcuplatani.blogspot.com

PS : În urma scandalului apărut în presă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că banca nu are nici o intenţie de a construi vreun bloc în acele locuri. Pentru a demonstra buna credinţă a acestor declaraţii iniţiatorii campaniei cer ca parcul să fie deschis publicului larg şi să funcţioneze ca orice alt parc din capitală."

Citeşte mai mult...